Piemonte este adesea descrisă ca „Burgundia” Italiei, o reputație datorată numeroaselor crame de familie, de mică producție, și accentului pus pe calitate, uneori frizând obsesia. Ce face Burgundia cu Pinot Noir, Piemonte face cu Nebbiolo – un soi de struguri care nu se numără printre cele larg cultivate în regiune, dar care a contribuit cel mai mult la calitatea și reputația vinurilor sale. Strugurii de Nebbiolo stau în spatele a patru vinuri DOCG de Piemonte: Barolo și Barbaresco (două dintre cele mai bune vinuri roșii din Italia), Roero și Gattinara.